Cum prevenim deficienta de enzime – o cauza comuna in toate afectiunile

enzime

 

 

Durata unei vieti este invers proportionala cu rata de epuizare a potentialului enzimatic din organism. Consumul ridicat de enzime din alimente determina o rata de epuizare scazuta a potentialului enzimatic. ( “Axioma nutritiei cu enzime” formulata de dr Edward Howell)

In prezent, vitaminele, mineralele si tot felul de super-nutrienti se gasesc in “lumina reflectoarelor” pe arena nutritionala. Despre enzime insa nu se discuta prea mult. Dar acestea sunt esentiale pentru organism, iar majoritatea persoanelor, inclusiv copiii, sufera de deficienta enzimatica. De fapt, oamenii sunt singura specie de pe Pamant care incearca (fara succes) sa traiasca fara enzime alimentare!

De ce sunt necesare enzimele si unde au disparut acestea?

Enzimele sunt substante care fac viata posibila si care se se regasesc in alimente naturale, neprocesate, “vii”, cat si in organismele noastre. Enzimele sunt “forta de munca” a organismului. Fara acestea, reactii chimice nu ar putea avea loc, iar hormonii, mineralele si vitaminele nu si-ar putea efectua functiile. Se estimeaza ca exista sute de mii de enzime in organism, fiecare avand diferite functii.

Cateva din functiile enzimelor sunt:

  • Digerarea alimentelor la o dimensiune care sa permita absorbtia in sange
  • Contribuie la stocarea nutrientilor in ficat si muschi
  • Coagularea sangelui
  • Atasarea fierului de celulele rosii ale sangelui
  • Eliminarea dioxidului de carbon din plamani
  • Sustinerea procesului de oxidare
  • Atacarea materialelor reziduale din sange si pregatirea pentru eliminare
  • Transformarea proteinei in zaharuri sau grasime
  • Transformarea carbohidratilor in grasime
  • Transformarea grasimii in carbohidrati

Putem avea toate “materialele brute” necesare pentru sanatate: vitamine, minerale, proteine, carbohidrati, grasimi, amino acizi, etc. – dar enzimele sunt necesare pentru a putea utiliza toate aceste materiale brute si a le transforma in resurse care sa mentina un metabolism sanatos.

Rolul critic al enzimelor in mentinerea sanatatii a fost clar demonstrat intr-un experiment celebru denumit  “studiile Pottenger ale pisicilor”, care a fost dezvoltat de dr. Francis Pottenger in 1946. Pottenger a dorit sa afle daca carnea cruda si laptele crud, atunci cand sunt modificate de temperaturi inalte, au un efect asupra cresterii si dezvoltarii normale ale organismului. In timpul celor 10 ani de studiu noua sute de pisici au fost studiate. Rezultatele studiului au fost socante: consumul de lapte si carne gatita fata de lapte si carne cruda, poate afecta in mod negativ sanatatea pisicilor in decurs de patru generatii!! Dupa doar o generatie in care pisicile au mancat numai alimente gatite, acestea au inceput sa sufere de boli degenerative!

Cand ne nastem obtinem o rezerva limitata de enzime. Pe perioada vietii, pe masura ce enzimele isi efectueaza functiile in corp, sunt distruse si eliminate din organism. Gatirea alimentelor (in special la temperaturi mai inalte de 48 de grade Celsius), consumul alimentelor procesate, pline de chimicale, consumul de alcool, medicamente si droguri  au toate un efect devastator asupra rezervelor de enzime din corp. Raceli frecvente, febra, cat si expunerea la extreme in temperatura de mediu contribuie de asemenea la diminuarea rezervelor.

Exista trei clase de enzime:

  • enzime metabolice, care pun in functiune organismul
  • enzime digestive, care digera alimentele; cele mai multe sunt produse de pancreas
  • enzime care se obtin din alimente crude, care incep digestia

Organismul nostru este pus in functiune de catre enzimele metabolice; fiecare organ si tesut are numarul lui de enzime metabolice si efectueaza o munca specializata. Din cauza ca o sanatate optima depinde de toate aceste enzime metabolice si de performanta acestora, trebuie sa ne asiguram ca nimic nu intervine in procesul de fabricare al acestora.

Planul Naturii este ca enzimele sa poarte o mare raspundere in organism. Daca enzimele din alimente participa la functiile metabolice, atunci potenialul enzimatic poate oferi mult mai mult celor cateva sute de enzime metabolice care pun in functiune organismul.

Gandeste-te la acest lucru asa cum te gandesti la un cont bancar: daca nu este alimentat continuu cu bani, poate deveni “deficient” in mod periculos…

Deci cand sunt consumate, enzimele din alimentele crude participa in mod semnificativ la digestie, scazand asa zisa “presiune”, sau “povara” asupra organismului. Dar temperaturile inalte distrug enzimele si forteaza organismul sa produca o cantitate si mai mare, rezultand astfel intr-o marire substantiala a pancreasului.  In acest fel, corpul nu mai este capabil sa produca o cantitate adecvata de enzime metabolice pentru a repara organismul si a lupta impotriva bolilor.

Afectiuni asociate cu deficienta de enzime.

Dr. Edward Howell, un recunoscut pionier in domeniul studiului enzimelor, mentioneaza ca deficienta de enzime duce la o viata scurta, boli si rezistenta scazuta la imbolnaviri. Pe scurt, cu cat rezerva de enzime este mai scazuta, cu atat si viata este mai scurta! Un argument destul de serios…Realitatea este ca intr-un corp slabit, deficient in enzime, afectiuni serioase cum sunt cele cardiovasculare, artrita, obezitatea, cancerul si alergiile, cat si alte boli degenerative isi pot face usor aparitia. Glandele si organele principale, inclusiv creierul, sunt cele mai afectate din cauza efortului asupra sistemului digestiv care trebuie sa apeleze constant la rezerva de enzime metabolice. Pancreasul se inflameaza pentru a face fata cererii de sucuri pancreatice in timp ce alte glande se adapteaza si ele in mod anormal, iar creierul chiar isi micsoreaza marimea din cauza unei alimentatii exclusiv gatite, procesate si supra-rafinate.

Cum asiguram un necesar suficient de enzime in dieta?

ALIMENTE CRUDE BOGATE IN ENZIME

Este esential pentru sanatate si longevitate ca aportul de enzime sa fie dat de alimente bogate in enzime. Multe alimente crude contin enzime, dar cele mai mari cantitati se regasesc in: masline proaspete, miere cruda, germeni, struguri, curmale si smochine proaspete, banane, avocado, papaya, ananas, kiwi, mango si cereale si alune germinate, fara continut de acid fitic. 

Lactatele crude (in special cele fermentate) si alimentele fermentate sunt de asemenea bogate in enzime. Otetul de mere crud contine enzime, cat si uleiul de masline de calitate buna, deci acestea sunt o alegere inteleapta pentru prepararea salatelor si pentru marinare.

Grasimile crude, negatite (cum ar fi slanina) contin lipaza, o enzima care ajuta la digerarea grasimilor, si care se regaseste in mari cantitati in toate alimentele crude cu cantitate mare de grasime, este alta modalitate benefica de a suplimenta cantitatea de enzime in corp, asa cum este si consumul carnii crude si a pestelui crud.

Desigur, din cauza stilului modern de viata actual, si conditia precara a sanatatii, incluzand aici si o proasta digestie in majoritatea persoanelor, poate face dificil si chiar periculos consumul unei diete exclusiv crude pe perioade indelungate.

PREPARAREA ALIMENTELOR FARA A DISTRUGE ENZIMELE

Toate enzimele sunt dezactivate la o temperatura in mediu lichid de 48 de grade Celsius si la o temepratura de 65 de grade Celsius in mediu uscat.

Noi avem de fapt un mecanism natural care ne ajuta sa detectam daca un aliment pe care il consumam contine necesarul de enzime sau nu: peste 49 de grade Celsius alimentele si lichidele ne vor arde!

Asigura-te ca gatesti alimentele la foc mic, lent, fara a le arde sau “da in clocot”, si astfel permite  pastrarea nutrientilor; de asemenea, adauga uleiurile presate la rece la sfarsit, cand mancarea este gata gatita. Gatirea lenta nu este numai sanatoasa, este si mult mai gustoasa!

“PRE-DIGERAREA” ALIMENTELOR

Eschimosii consuma peste crud care a fost lasat la rancezit (fermentat) sau la “pre-digerat” – lucru care este atribuit vitalitatii de care se bucura.

Fermentarea lactatelor, procedeu utilizat extensiv de popoarele pre-industriale, imbogateste continutul enzimelor din lapte, smantana, unt si branza. Legumele fermentate cum sunt varza acra si muraturile contin de asemenea o buna cantitate de enzime, cat si soia fermentata (cum este miso si natto), singura forma acceptabila de consum al soiei! Carnea care a fost marinata si maturata cere mult mai putin efort din partea sistemului digestiv datorita acestei “pre-digerari” efectuata de enzime.

Germinarea, incoltirea, inmuierea in apa si coacerea painii cu maia ofera aceasta “pre-digerare” a cerealelor, alunelor (nucilor) si fasolei uscate, si permit asimilarea si metabolizarea mai eficienta a nutrientilor. Acestea sunt obiceiuri stravechi care au fost practicate de majoritatea popoarelor traditionale. Inmuierea si germinarea maresc activitatea enzimatica in alimente si dezactiveaza inhibitorii de enzime. Daca acestia nu sunt dezactivati, vor pune o povara suplimentara asupra sistemului digestiv.

Inmuirerea neutralizeaza acidul fitic, un component din fibra plantelor care se gaseste in invelisul cerealelor, al fasolei uscate, in alune si seminte, si care reduce absorptia mineralelor.

Germinarea acestor alimente este usor de facut si va va face chiar placere! Alimente care germineaza usor sunt lintea, fasolea “mung” si cerealele ca stirul (amaranth) si quinoa. Puteti afla mai multe informatii despre toata procedura de germinare pe diferite website-uri cum este  Sprout People.

SUPLIMENTAREA CU ENZIME: O IDEE BUNA?

Pentru a putea fi active, suplimentele cu enzime functioneaza numai la o anumita valoare a pH-ului. De exemplu, enzimele de origine animala cum este pancreatina sunt active numai la o valoare intre 7.5 – 9. Dar anumite suplimente cu enzime de origine vegetala sunt active la valori de 3.0 – 9.0. Aceasta inseamna ca ofera enzime cu mare potenta, chiar si pentru indivizii care au un pH alterat in tractul digestiv. In conditii de laborator, anumite enzime au abilitatea de a digera cantitati uriase de alimente gatite.

Ca regula generala, este logic si foarte benefic sa incercam incorporarea alimentelor crude, “vii”, fermentate sau germinate in dieta care este potrivita metabolismului nostru unic si sa suplimentam cu enzime atunci cand servim mancare gatita sau cand alimentele crude pe care le consumam nu au continut suficient de enzime. De asemenea, cu ajutorul acestui articol puteti face o lista cu alimentele bogate in enzime si astfel incerca introducerea lor la fiecare masa a zilei.

 

Astept cu interes sa-mi impartasesti opinia ta despre consumul alimentelor bogate in enzime, printr-un comentariu mai jos!
Pentru consultanta de specialitate in problemele tale de sanatate, poti vizita acest link, sau poti programa o consultatie aici.

 

Resurse:

Howell, Edward. Food Enzymes

Fallon, Sally. Nourishing  Traditions