Detoxifierea: ne este necesara? (partea I)

smoke-stack-pollution

Expunerea noastra la poluantii din ce in ce mai numerosi din alimente, apa, aer, impreuna cu ingestia unei alimentatii sintetice, alterate, chimizate, combinata cu obiceiuri nesanatoase in stilul de viata, determina o mare provocare pentru organism si o grea povara pentru organele de detoxifiere: ficat, colon, rinichi, piele, plamani.

Din fericire, parte din inteligenta genetica a celulelor este abilitatea de auto-detoxifiere. Daca nu s-ar intampla asa, fiecare celula din corpul nostru ar muri de auto-intoxicare! Dar din cauza faptului ca suntem bombardati cu materiale toxice la tot pasul, din alimentatie, medicamente, apa, aer, sol, organismul nostru  poate deveni toxic, iar celulele pierd resursele necesare pentru a se auto-detoxifia.
Prin efortul organismului de a se mentine sanatos, acesta va incerca sa elimine toxine atunci cand i se va oferi ocazia – nu este chiar o treaba asa de simpla, tinand cont ca organismul nostru este format din peste 100 de miliarde de celule. Aceasta poate fi o povara in plus pentru organele de detoxifiere deja slabite…

Acumularea toxinelor in diverse tesuturi ale organismului afecteaza sanatatea pe mai multe planuri:

  • “otravirea” celulelor
  • alterarea reactiilor enzimatice
  • inlocuirea nutrientilor in reactiile biochimice cu toxine
  • acumularea toxinelor in organele vitale care altereaza functia lor normala

Pierderea echilibrului biochimic este o cauza care contribuie la pierderea rezistentei organismului de a absoarbe si a elimina toxine. Ca rezultat, acest dezechilibru permite acumularea de si mai multe toxine, formandu-se astfel un cerc vicios, care este si destul de greu de combatut in viata moderna.

Dar oferind organismului toti nutrientii necesari conform cerintelor sale genetice si nutritionale individuale, si sprijinindu-l in mod corect pentru a putea face fata eliminarii de toxine, (care otravesc, slabesc si altereaza functiile metabolice), se poate oferi un mediu pentru a facilita tendinta naturala, innascuta a organimsului de a manifesta sanatate optima…daca i se ingaduie!

 

Cu ce ne luptam de fapt?

Peste 80,000 de chimicale facute de om au fost adaugate in mediul nostru. Cele mai multe sunt cancerigene si altereaza functiile sistemului endocrin. Cu fiecare an situatia s-a inrautatit, nu s-a imbunatatit. Toxinele sunt prezente acum in aerul pe care il respiram, in apa pe care o bem, mancarea pe care o mancam si in multe produse de cosmetica – paste de dinti, produse pentru par, makeup, sampoane, sapunuri, detergenti, lotiuni de soare, de corp, de buze, etc.

Poate un fapt mai putin cunoscut este toxicitatea din produsele conventionale de igiena feminina, care contin reziduuri de pesticide si reziduuri de dioxina, acestea fiind corelate cu incidenta endometriozei. O alternativa sanatoasa  sunt absorbantele igienice cu bumbac organic sau cele testate pentru compusi toxici.

Si sa nu uitam ambalajele de plastic – cutii, pungi, sticle, styrofoam, etc. Si apoi mai sunt si poluantii industriali,produse de menaj, masini noi, covoare noi, mobila noua, si expuneri toxice la locul de munca, la coafor, in zone de constructie, etc.

Si apoi mai exista metalele grele, care se regasesc acum aproape peste tot in mancare si apa, nu neaparat in proximitatea unei explozii nucleare, cum este credinta comuna. Metalele grele se acumuleaza in tesuturi vitale (creier, oase, ficat, etc), dezechilibreaza functia organelor, inlocuiesc mineralele nutritionale in activitatea lor biologica, dezechilibreaza activitatea enzimatica si creeaza dezechilbru biochimic.

Expunerea cronica la un numar de poluanti de mediu si ocupationali este o realitate in comunitatile industrializate actuale: efectele lor asupra sanatatii umane sunt profunde. Multe au fost corelate cu o varietate de patologii incluzand disfunctii neuropsihologice, leucopenie, dispnee, anemie, si anumite forme de cancer.

Efectele acute toxice ale compusilor aromatici includ stari de ameteala si voma, dureri abdominale, migrene, confuzie, tremur si pierderea cunostintei. Expunerea cronica poate afecta organe multiple. Solventii aromatici sunt folositi comercial intr-o varietate de aplicatii. Se gasesc in producerea plasticului, a vopselurilor, rasinurilor, fibrelor sintetice, cauciucuri, lubrifianti, coloranti si detergenti. Sunt de asemenea folositi in industria tipografica si a pielariei, se regasesc in multi agenti industriali de curatare si sunt o parte integranta a carburantului pentru masini, avioane si tigari.

Parabenii sunt o familie de conservanti care se regasesc in multe cosmetice, si alte produse farmaceutice si industriale. Au o activitate inerenta estrogenica si au fost detectati in celulele persoanelor bolnave de cancer de san.

Ftalatii sunt folositi in producerea plasticului si ofera flexibilitate acestuia. Sunt folositi in foarte multe produse, de la cosmetice la detergenti, sampoane si produse farmaceutice. Esterii de acid ftalic  sunt bine cunoscuti ca substante care deregleaza sistemul endocrin, lucru care poate determina disfunctii neurologice si de dezvoltare. Pot interveni in metabolismul triptofanului rezultand intr-o crestere de acid quinolinic, o substanta pro-inflamatorie si neurotoxica. Ftalatii au fost de asemenea implicati in dezvoltarea anormala a fatului, in special a fatului masculin.

Cresterea spectaculoasa a numarului de masini din ultimii 50 de ani a generat de asemenea si cresterea substantelor toxice, cum sunt monoxidul de carbon, dioxidul de nitrogen, benzenul, formaldehida si hidrocarburile policiclice. 

Studii recente coreleaza incidenta in crestere a astmei cu calitatea aerului si releva ca in multe regiuni apa potabila contine reziduuri de hormoni si substante farmaceutice.

Efectele fiziologice generate de expunerea la aceste toxine depind de un numar de factori. Acestia includ durata si cantitatea de substante toxice la care a fost expus individul, ruta de expunere (apa, aer, alimente, piele, produse de uz personal), si daca si alte chimicale au fost prezente in momentul expunerii, din cauza ca un numar crescut al acestora determina un efect cumulativ.

Acest aspect extrem de serios pentru sanatatea noastra nu se opreste insa aici! Pe langa aceste toxine la care suntem expusi in fiecare zi, oamenii mananca mai dezechilibrat nutritional decat niciodata! 

Ce inseamna o detoxifiere eficienta?

Detoxifierile au locul lor bine stabilit. Celulele au nevoie de resurse pentru a absorbi toxinele, pentru a genera energie, pentru a elimina toxinele si a executa corect functia de permeabilitate a membranei – deschiderea si inchiderea membranelor pentru a lasa “material bun” sa intre in interior si a elimina “material toxic” spre exterior. Dar daca alimentatia nu indeplineste cerintele genetice si biochimice individuale, atunci nici una din aceste functii necesare pentru detoxifiere nu va fi indeplinita cu succes.

Dat fiind ca fiecare persoana din societatea moderna este expusa intr-o anumita masura la compusi toxici, excretia acestora ar trebui sa fie evidenta in fiecare analiza de urina a fiecarei persoane. Dar…realitatea este ca cei mai simptomatici si bolnavi indivizi sunt aceia care prezinta functii de excretie deficitare.

Orice procedura mai ampla de detoxifiere nu trebuie intreprinsa fara a pregati organismul in prealabil sa poata face fata acestei detoxifieri. Paradoxal, pentru a asigura o detoxifiere completa si de succes, este nevoie de o buna functionare a sistemului digestiv, a ficatului, fierei si a glandelor suprarenale. De exemplu, in momentul in care corpul incepe detoxifierea (in urma unui protocol specific) acesta elimina toxinele din organele unde au fost stocate, catre circulatia sanguina. Daca rata de detoxifiere celulara depaseste rata la care organele de eliminare pot elimina toxinele, atunci se creeaza un blocaj in circulatia sanguina. Astfel vor apare asa zisele “simptome de detoxifiere”: constipare, iritabilitate, insomnie, oboseala, stari de raceala, migrene, etc. Gradul de intensitate al acestora variaza in functie de cat de “toxic” este organismul. In acest caz, un lucru initial “bun” a devenit “rau” din cauza ratei prea rapide la care se produce. Cand se intampla acest lucru, protocolul de detoxifiere trebuie oprit pana la disparitia simptomelor negative si reluat la o rata mai scazuta, pana cand organismul se obisnuieste cu schimbarile produse.

 Cea mai buna detoxifiere pe care o poate face un individ este asigurarea unei alimentatii conform  tipului de metabolism, deci o alimentatie personalizata, care respecta cerintele individuale de ordin genetic si nutritional. Aceasta este cea mai importanta actiune care va duce la echilibrarea biochimiei individuale, reversul afectiunilor si mentinerea cailor de eliminare a toxinelor in buna functionare pe o perioada indelungata.

Suntem toti diferiti la nivel biochimic asa cum suntem la nivelul amprentelor. Deci un protocol de detoxifiere care functioneaza pentru o persoana, poate sa nu functioneze pentru o a doua persoana si poate chiar sa-i faca rau unei a treia persoane. Multi medici sau terapeuti, cat si multe publicatii din domeniul sanatatii recomanda utilizarea anumitor proceduri sau a unor “miraculoase” plante care sa detoxifieze organismul. Foarte putini insa vorbesc despre faptul ca detoxifierea este doar o treapta in procesul complex de vindecare naturala, ca aceasta este doar o “unealta”, nu un tratament menit sa asigure vindecarea. Cel putin nu executat aleatoriu, fara a pregati corpul in prealabil si a sti pentru ce anume se face detoxifierea.

 

Cateva recomandari practice

41pvISA6i7L

 

In cadrul programelor complete de sanatate Metabolic Typing, se efectueaza o serie de detoxifieri pentru organele vitale, cat si pentru eliminarea metalelor grele si a patogenilor intestinali.

Una dintre cele mai eficiente, practice si econome metode de detoxifiere este clisma cu cafea, folosita inca din antichitate! Se poate utiliza in multe instante, atat pe perioada detoxifierilor si terapiilor intense, cat si in afara lor. Se poate efectua de mai multe ori zilnic in cadrul proceselor de detoxifiere intensa, sau de 2-4 ori pe saptamana, de mentinere.

Beneficii care rezulta in urma efectuarii clismelor cu cafea:

  • un ajutor excelent in procesele de detoxifiere ale ficatului, cat si in functiile de eliminare si curatare a colonului de materii fecale “blocate”, (un fenomen destul de comun in prezent, mai ales la persoanele care au consumat alimente procesate timp indelungat). Asigurarea acestor functii este vitala pentru mentinerea sanatatii si preventia bolilor.
  • contribuie la ameliorarea starilor de oboseala, depresie, iritabilitate si imbunatatesc energia si claritatea mintala.
  • contribuie la ameliorarea sindromului premenstrual
  • contribuie la imbunatatirea digestiei si inlesneste circulatia bilei
  • compusii kahweol si cafestol din cafea cresc activitatea glutationului din ficat – un antioxidant vital
  • ajuta la eliminarea patogenilor care infesteaza colonul (ciuperci, paraziti, bacterii)

Iata cateva reguli de baza de urmat pentru clisma cu cafea cu actiune directa stimulatorie asupra ficatului si fierei (“high enema”):

  • alege-ti un moment in prima parte a zilei (preferabil), aproximativ 40-60 de minute, in care nu vei fi deranjat
  • foloseste numai cafea bio (proaspat macinata, cu un continut mai mic de uleiuri) si apa filtrata
  • foloseste doar 1-4 lingurite de cafea la un litru de apa; incepi mai intai cu o lingurita si observa reactiile (Daca apar palpitatii, iritabilitate, lipsa poftei de mancare, atunci inseamna ca ai folosit prea multa cafea si ai suprastimulat glandele suprarenale.)
  • prima metoda pe care o poti alege este amestecarea cafelei cu apa filtrata calduta peste noapte (12 ore minim.) A doua zi strecoara si incalzeste putin solutia.
  • a doua metoda pe care o poti utiliza este fierberea apei, luarea de pe foc si apoi adaugarea cafelei. Se lasa sa se raceasca aprox. 2 ore si se poate folosi.
  • solutia de cafea trebuie tinuta in interiorul colonului in pozitia culcat: 5 minute pe partea stanga, 5 pe spate si 5 pe partea dreapta; se introduce canula (preferabil din silicon) aproximativ 15 cm.
  • foloseste ulei de cocos sau de masline pentru ungerea furtunului la un capat, pentru a asigura o lubrifiere corespunzatoare si a nu crea discomfort
  • in timpul celor 15 minute maseaza usor abdomenul cu miscari circulare, insistand in zonele mai tari
  • (optional)  dupa eliminarea solutiei de cafea poti face inca o clisma cu apa calduta (doar o cana mare) in care ai dizolvat 2 capsule de probiotic cu Bifidobacterium. Aceasta solutie se mentine in interior aproximativ 5 minute si va contribui la repopularea colonului cu bacterii benefice. (Se recomanda in special in infectiile cu patogeni intestinali.)

Nota: consulta medicul daca ai probleme mai serioase in zona intestinelor si/sau daca ai suferit operatii in aceasta zona.

In speranta ca ti-a fost util acest articol, te invit sa citesti in curand si o continuare a acestuia, unde voi discuta subiectul sucurilor de legume si fructe, ca parte a programelor de detoxifiere comune.